| PROIECT PRACTICA POCU/626/6/13/131881 | HOME |

IMPORTANT!

In perioada 27.09-26.11.2021 s-au analizat dosarele depuse de studenţi pentru înscrierea în grupul ţintă al proiectului POCU/626/6/13/131881. În urma verificării, comisia de selecţie stabilită la nivelul Facultăţii FABBV a transmis prin email personalizat rezoluţia ADMIS.
Considerăm finalizate înscrierile în proiect POCU/626/6/13/131881.
Studenţii acceptaţi în acest proiect vor beneficia de un proces activ de orientare profesională care să le asigure dezvoltarea unor aptitudini și dobândirea unui bagaj solid de cunoștințe profesionale drept baze ale angajării viitoare.

ANUNŢ DE SELECŢIE – 27.09.2021

Avem plăcerea de a vă anunța că au început înscrierile pentru proiectul de practică Dezvoltarea și consolidarea competențelor studenților prin stagii de practică în contabilitate și finanțe, care se adresează studenților din anul II, anul universitar 2021-2022, ciclul de licență, din cadrul facultăților Contabilitate și Informatică de Gestiune și Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, care au domiciliul în afara regiunii București-Ilfov.

Dosarul de candidatură complet trebuie să cuprindă următoarele documente:
1. Formularul de înregistrare individuală a participanților în grupul țintă care va cuprinde informații cheie despre aceștia, în original (Anexa nr. 4 la Metodologia de selecție a studenților pentru grupul țintă);
2. Copie carte de identitate, în termen de valabilitate, pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate privind domiciliul/reședința beneficiarilor și vârsta;
3. Adeverință student, în original (adeverința de student va fi obținută de către membrii echipei de implementare de la secretariatul facultății și va fi atașată ulterior la dosarul de candidatură) (Anexa nr. 5 la Metodologia de selecție a studenților pentru grupul țintă);
4. Declaratie de dublă finanțare, în original (Anexa nr. 6 la Metodologia de selecție a studenților pentru grupul țintă);
5. Declarația de confidențialitate, în original (Anexa nr. 7 la Metodologia de selecție a studenților pentru grupul țintă);
6. Scrisoarea de motivație (Anexa nr. 8 la Metodologia de selecție a studenților pentru grupul țintă).

Candidații vor transmite dosarul de candidatură, atât în format electronic (A) cât și în format fizic (B), astfel:
În format electronic: prin completarea și transmiterea electronică la adresele de e-mail ale proiectului practica.cig@ase.ro pentru studenții Facultăţii de Contabilitate și Informatică de Gestiune și practica.fabbv@ase.ro pentru studenții Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori;
În format fizic: în termen de maxim 30 de zile de la transmiterea în format electronic prin depunerea la locațiile de implementare ale proiectului, respectiv Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune și  Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti sau prin transmiterea prin poștă/curier către: Academia de Studii Economice din București, Facultatea Contabilitate și Informatică de Gestiune, adresă București, Piața Romană nr. 6, sector 1, cod poștal 010374, cu specificarea În atenția domnului Anica-Popa Adrian proiect POCU 131881.

Download : Anunț selecție
Download: Calendar selecție 2021-2022


PROIECT – „Dezvoltarea și consolidarea competențelor studenților prin stagii de practică în contabilitate și finanțe”

Proiectul, implementat de Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune împreună cu Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori,  se adresează studenţilor din anul II, ciclul de licență, forma de învățământ zi sau la distanță, care doresc să beneficieze de un proces activ de orientare profesională ce le asigură dezvoltarea unor aptitudini și dobândirea unui bagaj solid de cunoștințe profesionale drept baze ale angajării viitoare.

Studenții vor beneficia în cadrul proiectului de servicii profesioniste în domeniu, inclusiv de consiliere vocațională & profesională pentru maximizarea beneficiilor practicii pentru studenți. Astfel, prin proiect urmărim ca studenţii, membri ai grupului țintă, să identifice și să acceseze un loc de muncă în domeniul de pregătire (contabilitate, informatică de gestiune sau finanțe-bănci), prin dezvoltarea şi consolidarea de abilități, aptitudini și deprinderi practice în cadrul unui program integrat de practică de specialitate. Acesta înlesneşte tranziția de la școală la viața activă alături de simularea mediului de afaceri în universitate prin jocuri.

Beneficii identificate pentru studenți sunt:
– îmbunătățirea performanței academice;
– integrarea învățării de la școală cu învățarea din practică;
– corelarea realității și conceptelor teoretice;
– învățarea din experiență;
– creșterea motivației pentru învățare;
– creșterea responsabilității pentru managementul carierei.

Valoarea adăugată a proiectului
– Activităţile proiectului asistă studenţii grupului ţintă în derularea stagiului de practică la organizaţii de practică identificate încât să se asigure creşterea relevanţei calificărilor studenţilor faţă de dinamica pieţei muncii.
– De asemenea, proiectul urmăreşte desfăşurarea practicii şi prin simularea decizională a unei întreprinderi virtuale. Studenţii au posibilitatea să modeleze, să-şi explice şi să interpreteze principalele elemente financiar-contabile care descriu performanţele întreprinderii simulate. Aceasta activitate vizează tema secundară Imbunătăţirea accesibilităţii, a utilizării şi a calităţii tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor prin utilizarea în activitatea de simulare decizonala a TIC.
– Organizarea unui concurs sub forma unui „turneu de gestiune” şi premierea rezultatelor obţinute. Activitatea de practică prin simularea decizională a unei întreprinderi virtuale va fi operaţională prin implementarea simulării de gestiune ”BILBOKET Lampe”. Se vor organiza anual 8 simulări BILBOKET, cu câte 7 echipe formate din 3 studenţi (total 168 studenţi pe an), în total fiind 16 simulări etapa I (anul 1 si 2). Anual, câştigătorii fiecarei simulări BILBOKET vor forma echipe pentru simularea ”KALYPSO” (etapa II). In fiecare an universitar se va organiza o singură simulare KALYPSO cu participarea celor patru opt echipe câştigătoare din etapa I, în total fiind 2 simulări etapa II (anul 1
si 2).

Activitatea presupune prezentarea celor două simulari ”BILBOKET Lampe” şi ”KALYPSO” precum şi participarea efectivă la BILBOKET a tuturor celor 330 de studenţi din grupul ţintă.

Concursul sub forma unui „turneu de gestiune” are două etape:
• etapa I, fiind oferite premii pentru fiecare echipă câştigătoare a simulărilor BILBOKET;
• etapa II, anual câştigătorii simulărilor BILBOKET participând la simularea KALYPSO, la finalul
căreia va fi desemnată echipa câştigătoare.

Se vor acorda următoarele premii:
– 48 premii etapa I (respectiv 16 echipe de câte 3 studenţi fiecare) în valoare de 1.500 lei fiecare, total 72.000 lei;
– 6 premii etapa II (respectiv 2 echipe de câte 3 studenţi fiecare) în valoare de 4.500 lei fiecare, total 27.000 lei.

Site-ul proiectului practica-contafin.ase.ro | POCU/626/6/13/131881
Asteptam intrebarile tale legate de proiect la adresa emilia.campeanu@fin.ase.ro sau  practica.fabbv@ase.ro