Seminar științific Monedă, Finanțe și Bănci

Prezentare

Seminarul științific „Moneda, Finanțe, Bănci” (MFB) este organizat în comun de către Departamentul de Finanțe și Departamentul de Moneda și Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Scopul organizării seminarului științific „Moneda, Finanțe, Bănci” (MFB) este de a disemina cercetarea financiar-bancara de înalt nivel atât către comunitatea academica (cadre didactice și doctoranzi), cat și către comunitatea practicienilor din finanțe-bănci. Acest seminar trebuie privit ca o agora a ideilor științifice, un loc unde este posibila dezbaterea științifică și cunoașterea. Prezentatorii vor fi atât cadre didactice afiliate celor două departamente, cât și cadre didactice sau specialiști din tară sau din străinătate. Aceștia vor prezenta lucrări de cercetare originale.

Seminarul va avea loc pe parcursul celor doua semestre ale anului universitar, săptămânal, în fiecare zi de Marți începând cu ora 17:00. Durata dezbaterilor științifice va fi de 1 oră, iar ulterior vor fi programate activități de socializare. Lucrările prezentate în cadrul seminarului vor fi selectate de așa maniera încât sa se respecte standarde ridicate de calitate a cercetării. Lucrările pot fi prezentate în limba engleza sau în limba romana.

Pentru a evita posibile situații de supra-aglomerare, cei interesați să participe la seminarul științific de la alte departamente/universități sau din mediul profesional trebuie să solicite înscrierea ca participant la eveniment prin completarea și trimiterea datelor în secțiunea Înscriere. Solicitarea va fi acceptată numai în limita locurilor disponibile, aplicând principiul primul venit, primul servit.

Va asteptam cu drag la aceste evenimente de înalta tinuta academica!
Organizatorii

We are using cookies to give you the best experience. You can find out more about which cookies we are using or switch them off in privacy settings.
AcceptPrivacy Settings

GDPR

  • Cookie Consent

Cookie Consent

Anumite date pot fi procesate